News

Parlamentul a intrat în vacanță. Află cât au vorbit parlamentarii în prima sesiune și cum s-a schimbat majoritatea ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seară că susţine reorganizarea teritorială, dar că aceasta nu va putea fi făcută anul ...
Dezastrul economic e mai mare decât ne aşteptam: datoria României a depăşit 1.100 de miliarde, iar statul se împrumută tot ...
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, joi, că exclude posibilitatea ca Executivul să folosească Fondul de rezervă bugetară ...
Republica Moldova vrea să înceapă negocierile de aderare cu Uniunea Europeană înainte de alegerile din septembrie, pentru a ...
Directorul Salrom, Constantin Dan Dobrea, a fost confruntat miercuri, în direct, la Antena 3 CNN, chiar de ministrul ...
Instituția care administrează clădirile de patrimoniu susține că situația clădirii administrate de stat, dar închiriate de ...
Peste 60 de adolescenți au provocat prăbușirea unui ponton din Blevio, localitate situată pe malul Lacului Como, după ce s-au ...
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi că pentru elevi vor exista trei tipuri de burse – de merit, socială și ...
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dat explicații halucinate în cadrul emisiunii „În fața ta” despre întârzierile în ...
VIDEO Ciutacu, despre numirea Ioanei Dogioiu: „Bolojan se pregătește pentru o confruntare directă cu Nicușor Dan” ...